Afereză: ‘Napoi aş vrea să pot da timpul.

Aliteraţie: Vezi vagul voal visat?

Anacolut: Tu, de fapt, dacă stau să ma gândesc bine, chiar eşti.

Anadiploză: C’est fou c’que j’peux t’aimer,
C’que j’peux t’aimer des fois,
Des fois j’voudrais crier,
Car j’n’ai jamais aimé,
Jamais aimé comme ça,
Ça, je peux te l’jurer.

Anaforă: Tu eşti blestemul meu dorit, blestemul meu vital.

Antanaclază: Doar lângă tine-aş vrea să capăt capăt.

Antiteză: Îmi eşti coşmar şi mântuire.

Apocopă: E ultima dată când ţi-o mai spun cu frumosu’!

Aposiopeză: Dar şi când vei înţelege…

Apostrofă: Ai să-mi răspunzi, nu-i aşa?, mâine.

Asident: Coşmarurile, îngeri negri, ape dureroase, ochi de Infern, au revenit.

Asonanţă: Mărunt, în cârd mă-mplânt şi plâng. Sunt la pământ.

Chiasm: Femeie şi blestem, durere şi pasiune.

Comparaţie: Eşti ca o voce pe verso.

Elipsă: Mai întâi vreau să-ţi spun cine sunt, apoi cine eşti.

Epiforă: Seara te vreau, dimineaţa te vreau, toamna te vreau, acum te vreau.

Epimonă: Nici nu te pierd, nici nu te am, nici nu te las, nici nu mai pot.

Epitet: Eşti o iluzie frumoasă.

Eufemism: Eşti îngrozitor de frumoasă. (Şi nu glumesc: este un eufemism!).

Hiperbat: Gândul meu are o singură înfăţişare, şi aceea imperfectă, prin forţa lucrurilor: a ta.

Hiperbolă: Sunt.

Imprecaţie: Fi-mi-ai mie!

Invectivă: Nici Dumnezeu nu te mai rabdă ca de gheaţă, iar noaptea însăşi amuţeşte când mă ignori!

Inversiune: Perfectă negăsire ne bântuie. Deci dus mă vrei.

Metaforă: Eşti o voce pe verso.

Metonimie: Eşti o fustă.

Onomatopee: Îmi păcăne urechile atunci când te văd.

Oximoron: Plăcută furie mă cuprinde…

Personificare: Mi-a surâs amintirea sărutului tău.

Polisident: Ori mă ascunzi, ori mă laşi ascuns.

Rimă: Îmi eşti cădere / În tăcere.

Sincopă: Sunt foarte si’gur, do’n’şoară!

Sinecdocă: Eşti o privire insuportabilă.