Afereză: ‘Napoi aş vrea să pot da timpul.
Aliteraţie: Vezi vagul voal visat?
Anacolut: Tu, de fapt, dacă stau să ma gândesc bine, chiar eşti.
Anadiploză: C’est fou c’que j’peux t’aimer,
C’que j’peux t’aimer des fois,
Des fois j’voudrais crier,
Car j’n’ai jamais aimé,
Jamais aimé comme ça,
Ça, je peux te l’jurer.
Anaforă: Tu eşti blestemul meu dorit, blestemul meu vital.
Antanaclază: Doar lângă tine-aş vrea să capăt capăt.
Antiteză: Îmi eşti coşmar şi mântuire.
Apocopă: E ultima dată când ţi-o mai spun cu frumosu’!
Aposiopeză: Dar şi când vei înţelege…
Apostrofă: Ai să-mi răspunzi, nu-i aşa?, mâine.
Asident: Coşmarurile, îngeri negri, ape dureroase, ochi de Infern, au revenit.
Asonanţă: Mărunt, în cârd mă-mplânt şi plâng. Sunt la pământ.
Chiasm: Femeie şi blestem, durere şi pasiune.
Comparaţie: Eşti ca o voce pe verso.
Elipsă: Mai întâi vreau să-ţi spun cine sunt, apoi cine eşti.
Epiforă: Seara te vreau, dimineaţa te vreau, toamna te vreau, acum te vreau.
Epimonă: Nici nu te pierd, nici nu te am, nici nu te las, nici nu mai pot.
Epitet: Eşti o iluzie frumoasă.
Eufemism: Eşti îngrozitor de frumoasă. (Şi nu glumesc: este un eufemism!).
Hiperbat: Gândul meu are o singură înfăţişare, şi aceea imperfectă, prin forţa lucrurilor: a ta.
Hiperbolă: Sunt.
Imprecaţie: Fi-mi-ai mie!
Invectivă: Nici Dumnezeu nu te mai rabdă ca de gheaţă, iar noaptea însăşi amuţeşte când mă ignori!
Inversiune: Perfectă negăsire ne bântuie. Deci dus mă vrei.
Metaforă: Eşti o voce pe verso.
Metonimie: Eşti o fustă.
Onomatopee: Îmi păcăne urechile atunci când te văd.
Oximoron: Plăcută furie mă cuprinde…
Personificare: Mi-a surâs amintirea sărutului tău.
Polisident: Ori mă ascunzi, ori mă laşi ascuns.
Rimă: Îmi eşti cădere / În tăcere.
Sincopă: Sunt foarte si’gur, do’n’şoară!
Sinecdocă: Eşti o privire insuportabilă.