Neştiind ce înseamnă asta, răspunsul poate lua forme dintre cele mai variate.

            – Fiindcă dă bine ca reclamă. Reclama este sufletul comerţului. Bonus evident: la momentul oportun, vom putea spune că ne-am ocupat de suflet. Avem şansa de a fi repartizaţi într-o bolgie mai comodă (cu baie în cameră şi cu apă fiartă non-stop).

            – Fiindcă, obligat fiind să publici câte o tâmpenie la cutare număr de zile (sau luni – sau ani – sau cicluri cosmice), îţi găseşti mai uşor subiecte – sau pretexte pentru a nu publica nimic. (“Nimic” este un cuvânt interesant. Filosofii au publicat uneori texte unde el apărea mult. Periodic. Sau nu. Periodic. Sau nu. Periodic. Sau nu. – Schemă: /_/_/_).

            – Fiindcă ai fi putut să-mi promiţi. Or, eu, spre deosebire de tine:

                        a) nu uit;

                        b) nu mă prefac a uita;

                        c) te caut în fiecare dimineaţă aici (unde nu eşti).

            – Fiindcă, până la urmă, trebuie să faci şi tu ceva – şi, orice s-ar spune, mai bine asta decât Dumnezeu ştie ce, beneficiind suplimentar de avantajul completei necunoaşteri, din partea publicului, în ceea ce priveşte amintitul demonstrativ. Un prieten lacanian şi criptolog i-a spus “le Ça”.

            – Fiindcă, deşi este greu de imaginat cum poţi unge o persoană umană pe o albină, în momentul în care am întrevăzut o asemenea eventualitate (referindu-mă la tine, care, în orice caz, eşti plină de miracole şi de aporii) am constatat că nu s-au declanşat valuri de uluire sau/şi de revoltă. Până şi adepţii lui John Locke şi ai lui Marx au trecut lejer peste formulă.

            – Fiindcă interlocutorul în aparenţă consistent al textului este în fapt multiplu, ceea ce tu ai priceput, însă nu şi tu, care tot o mai aştepţi pe cealaltă.

            – Fiindcă este un exerciţiu corect politic şi foarte sănătos (dacă ne hotărâm să gândim altminteri chestiunea, ceea ce nu ne costă nimic, ba dimpotrivă, ştiindu-se că a vorbi despre asemenea lucruri îţi conferă un aer serios, militant sau de-a dreptul eroic, în pofida evidenţei că toată lumea o face, neexistând nici un risc).

            – Fiindcă n-ai cum s-o rosteşti.

            – Fiindcă bătălia de la Poitiers (sau de la Tours) a avut loc la 10 octombrie 732, prin urmare neexistând motive de a ne complica.

            – Fiindcă mă iubeşti un pic, dar ţi-e frică – şi atunci ai face orice pentru a ocoli subiectul, inclusiv asta.

            – Fiindcă p–>q, dar p, deci q.

            – Fiindcă altfel poate să fie periculos; de când au început să interzică aproape totul, ce să mai faci? Ei le fabrică, ei le interzic, tu intri când le foloseşti, aşa că mai bine faci asta.

            – Fiindcă nu contează, nu este nici dăunător, nici nu cere efort – şi nu este exclus să fie şi cotat ISI.

            – Fiindcă prezentul text ascunde altceva; dacă te-ai prins, n-ai încotro.

            – Fiindcă spaimele şi singurătăţile mele sunt ale tale şi fiindcă ţi-ar fi destul să te gândeşti cât un pahar la câte au fost pentru a vedea că nimic n-a trecut, însă că totul are inflexibilitatea trecutului.

            – Fiindcă, săptămâna viitoare, nu este imposibil să plouă, iar decât să-ţi intre apă în casă (după câte au zis alde Poe şi Bachelard)…

            – Fiindcă te rog.

            – Fiindcă nu există perspectiva opririi jocului pentru a lua totul de la început. Nu există “Piua!”. Când eşti la mijloc, s-a terminat.

            – Fiindcă s-a terminat, iar cineva trebuie să continue.

Anunțuri