Deoarece, conform ultimelor informaţii, în Piaţa Moghioroş au băgat ieri noapte bombe atomice la preţ de producător, mă grăbesc să prind una-două pentru la iarnă şi, deci, mă rezum a nota:

1)      Sâmbătă seara (pe 3 septembrie). Festivalul Enescu. Piaţa (cred că a) Revoluţiei. Multă bere, multă lume. Doamne cu voaletă. Un rocker la vreo 50 de ani (plete regulamentare, vestă de piele, ochi de poet, mers hotărât, direcţie aproximativă)  trece de vreo 6 ori încoace şi încolo. Domni care vorbesc limbi rentabile – şi foarte tare, fiindcă repetiţia de pe scenă sună mai hard decât AC/DC (anul trecut – în Piaţa – cred că a – Constituţiei).

(15 minute mai târziu, lângă intersecţia dintre Lipscani şi Smârdan – zarvă mare. O trupă de Jazz/Dixieland (tobe, tubă, trombon, trompetă şi chitară) face un lucru admirabil: cântă. Şi cântă chiar excepţional. Puştani, babe, copii şi turişti aplaudă, râd, ţin ritmul cu palmele).

50 de minute mai târziu – Piaţa (cred că a) Revoluţiei. Acum e treaba din plin. Dovada: numărul de poliţişti care stau la taclale, de ţigări, de pahare şi de scaune ocupate. Pe unul (pe un scaun, adică), sesizez un meloman cărunt şi care, cu pleoape grele de metafizică, se lasă pătruns de sublimele acorduri pe care le ascultă în căştile unui iPhone.

2)      Aşa cum spunea cineva prin anii ’90: “Nici un efort nu e prea mic pentru a intra în normalitate”! Acasă, mă năpustesc asupra textelor dedicate muzicii care inundă Bucureştii în aceste zile de toamnă. Mă duc direct la unul dintre cei mai frecvenţi specialişti ai momentului. Domnia-sa tocmai descrie o sublimă interpretare a nu mai ştiu cărei bucăţi. Dar mai ştiu că delicateţea corzilor este lăudată în vorbe de mare maestru. Nu şi – din păcate – a mingilor, a mănuşilor, a bocancilor, a tricourilor şi a altor accesorii necesare sportivilor (alături de corzi, vitale în box, pentru ca fraierii să nu cadă din ring, precum şi în alpinism, unde se poate cădea încă mai rău). Am să caut cu pasiune cuartetele de corzi ale unora care sublimul lor este între ceva transcendent şi apocatastaza mamii lor de impostori de căcat. Promit.

Aş propune ca fiecare comentator, hermeneut în iarbă, tălmăcitor de eveniment, când o ia razna, să fie tuflit pe scenă, să vadă cum e să spună alţii tâmpenii despre tine. Atenţie: în curând începe Campionatul Mondial de Rugby! Ce-ar fi să se facă un schimb? Ziaristul sportiv care confundă un “înainte” cu un “offside” – presupun – s-ar simţi ceva mai bine behăind în arenă decât s-ar simţi un expert al “armoniilor interioare dezvoltate de corzi” în faţa unui pilier hotărât să placheze!

Anunțuri