N-am înţeles. Eram acolo, parcă, de când lumea. Deja nu mai păreau a fi şi alţii. Poate că oboseala. Dar noaptea se înşuruba în ziduri, aproape că i-aş fi desenat mişcările. Voiam să cer încă un rând, îmi rămăseseră şi cam puţine ţigări. Am aşteptat în linişte. Ciudat că nu-mi sunase telefonul, de obicei mă agasau cu apelurile. Mi-a trecut prin minte că s-or fi dus, că m-au uitat aici. Nu cred. Şi totuşi, auzeam grăunţe de perete cedând în faţa beznei. Cât va dura? Cât era ceasul? Doar încă un pahar de vin m-ar fi ajutat să rezist până-şi vor aminti. Penumbra mânca din zugrăveală. Dispăruseră chipurile, zâmbetele (un pic stupide, prost executate), halbele. Nimic. Televizorul de lângă bar ţiuia: «Revizie tehnică». Mă întrebam dacă, dimineaţă… ”.

            Restul hârtiei arsese. Dărâm intenţionat scrumiera, care se face praf de podea. Nici un sunet. Probabil că aripile astea nu vor atrage atenţia. Mai bine. Las nota pe masă.

Anunțuri