De la stânga la dreapta, începând cam de lângă bibliotecă şi mergând până la pat, am scris, folosind un marker albastru pe griul pereţilor, astfel: “Doamnă, zic abstrus, quadrivium, ataraxie, metalepsă, agrimensor, epicheremă, filumenie, psihopomp, exiguu, apical, euciclic, endoblast, ihtiomorf, dactilic”; apoi începe să se vadă un colţ de fereastră, noaptea, iar pe fereastră se vede uneori o altă noapte – şi tot aşa – , prilej de a mai înghesui cu markerul: “cenestezic, lepidopter, nistagmus, aulic, tetractys, ouroboric, melifer, stibină”, pe scurt: te iubesc, a naibii vrăjitoare!

Anunțuri