Tu nu eşti om, iar atingerea ta îndoaie zeii şi cuvintele de la jumătate: cuvintele nu mai ajung la ziduri şi atunci zeii se pierd în propriile temple. Singurătatea le roade puterile şi ei se fac mici, aproape invizibili şi foarte trişti. Cum sunt, însă, atât de mulţi, o cantitate mare de cantităţi mici dă un fel de nimic adunat cumva într-un cerc haotic şi complet inofensiv (ca moartea). În mijloc stai tu, cu pletele tale negre şi cu tăcerea. Despre tăcerea asta voiam să te întreb.

Anunțuri