Aştept. Oricum, de mişcat – unde să merg? Plouă şi e puţin frig. (Maşinile parcate lucesc, răstoarnă felinarele). Şi tocmai a plecat, abia dacă sunt câteva minute. Poate că nici atât. E după colţ, îi mai simt buzele, se-ntoarce imediat ca să mă ia de mână, să continuăm plimbarea. E seara noastră, o duc spre casă, ştii…

M-am oprit aici doar o clipă. Iar tâmplele cam albe sunt ale Tale: eu am vreme. Uite, nici n-a apucat să ajungă îndărăt; numaidecât, îmi va zâmbi şi gata. Până atunci, mă adăpostesc un pic. Tu odihneşte-Te. Promit că vin pe urmă. N-am cum s-o las, ne luăm la revedere în uşa blocului – şi vin. Pe urmă, Doamne. Vin.

Anunțuri