Eu dărâmam un ciob de cer, tu-ngenuncheai tot restul când te lăsai privită. Izbeam în vremuri, tăiam clipe. Şi gheaţa ne prindea fugind, râdeam ştiindu-ne de mână, eu idiotul fericit, tu Norna fără milă – şi ambii goi de nopţi, de frig. Ne ridicam biserici din săruturi şi alergam de fulgere pe malul Mării. Îţi promiteam nimicul de-atâta nemurire câtă-ncăpea în ochi, în gând şi într-o seară. Nu mult: abia de infinit. Şi ne topeam deodată.

Anunțuri