Cândva (nu prea demult, însă e vorba de eternitate), o prietenă aflată în pragul divorţului mi-a spus, la nervi, că soţul ei ar fi în stare s-o lase fără un capăt de aţă. Mai ca s-o înveselesc, mai ca semn că poate avea încredere, am simulat c-o iau la propriu. Ce-i drept, mi-a fost incomod să caut o papiotă, însă aveam la îndemână un ghem de sfoară. I-am oferit un capăt. Sfoara din ghem a rămas, deci, numai cu celălalt. Ca şirul numerelor impare de la 3 în sus.

Neavând ce face cu o sfoară mărginită numai într-o parte, începând undeva şi neterminându-se niciodată, m-am jucat puţin desfăcând ghemul. “Puţin”, comparativ cu infinitul, este orice. Sau oricât. Şi astăzi mai sunt prins în reţeaua inextricabilă.

Ea n-a mai divorţat.

Anunțuri