Printre câinii din faţa blocului meu s-a amestecat o cămilă. Aspectul şi comportamentul său nu diferă de al lor: blană, 4 picioare, canini şi lătrat puternic. Toată lumea, însă, vede că este o cămilă. Până şi bătrâna beţivă de la 2 a remarcat-o. I-a oferit câteva smochine, pentru că animalele din acea regiune – crocodili, pantere, zebre – mănâncă smochine.

            Cămila s-a integrat cu destulă uşurinţă. Un pensionar tăcut o priveşte în fiecare zi de la fereastră. Mie, uneori, mi se întâmplă să ajung târziu, pe stradă nu este nimeni şi se lasă cam rece. Nu mă gândesc niciodată la cămilă.  Manifestum non eget probatione.

Anunțuri