Era o mică uşă de metal – chiar lângă tejghea. Nimeni de faţă. Aşa că (poate un capriciu?) am intrat. În cămăruţă, pe nişte bucăţi de lemn, stătea un vultur. Nu sunt specialist, însă cred că era un zăgan. Alături, am văzut o carte cu supracopertă neagră. Apoi am revenit la masă (mai aveam puţin whisky în pahar). Nu ştiu cum de am primit acea imagine paralelă cafenelei, timpului şi nopţii. Tu erai goală şi liniştită. Ţi-am atins  pletele şi te-am întrebat ceva neînţeles. Mi-ai zâmbit. Am sfârşit paharul. Nu mi se mai părea târziu. Afară, poate că am auzit un foşnet complicând bezna.

Anunțuri