Faţă de masă în carouri. Două pahare late, gri. Lumină ştearsă. Bătrânul edentat, prost bărbierit (figura tipică). Înlătură scrumiera şi mă întreabă dacă ştiu matematică. Uite, vezi pătratele (de pe faţa de masă)? Fix de aici până aici. Pătratele sunt unu, doi, trei, patru. Sunt numere. Până la “unu” – sunt infinite. Zero, minus unu, minus doi… Şi după ce am zis “patru” – la fel. Cinci, şase, şapte… Bucăţica de aici până aici – treaba ta ce faci cu ea. În rest, înainte şi după – ameţeală. N-ai altceva. Ia-ţi dama de inimă neagră şi du-o, că ţi-a rămas doar un pătrat jumate – şi pe urmă ai la carouri de nimic de… (Linişte. Încă un fum). Ce zici, mai dai o vodkă?

            I-am mai plătit o vodkă. Şi am plecat. Afară, bezna părea compusă din carouri paradoxale, negru pe negru.

Anunțuri