Am avut o zi foarte lungă. La final, m-am întâlnit cu nişte cunoscuţi neutri. Am băut un pahar. Telefonul a sunat. Am ieşit să vorbesc (era gălăgie). Nu ştiam numărul şi n-am auzit nici o voce. Alături, la o masă discretă, ţi-am remarcat prezenţa între câteva siluete. Iniţial, am dus mâna la buzunarul unde ţin de obicei cuţitul. Mi-am dat seama destul de repede că era inutil. Oricum, revenirea în salonul din faţă nu mă ducea în punctul de unde plecasem. Sau, mai precis, de unde nu plecasem niciodată. O simplă  greşeală de fixare, un fals reper. Ne găseam în altă seară, care se consumase altcândva (în alt loc). Mi-am luat rucsacul de pe scaun, am lăsat ceva pentru chelner, am salutat cam la nimereală şi am dispărut. Aflasem necesitatea faptelor: asta mă liniştea. O monstruozitate minuţioasă, eternă, ciclică. Aproape familiară.

Anunțuri