Este o joacă, evident. Îmi reclam norii, beţia, cuvintele complicate şi valurile peste faţă (nu mă gândesc la ten). Am chef să îmi plăteşti facturile, vin prea târziu, n-am invitaţi care să merite bâlciul unui zâmbet oficial. Nu vreau să mă preschimb în curvă doar pentru a cheltui o vară pe iluzii (am destule). Aproximez o plajă care te arată goală, urlând de apă şi cu alge-n păr. Şi nu mă plictisi cu subterfugiile tale mediocre: zeiţa nimicului meu n-are nevoie de măştile unor ignari spoiţi! Te rog, adu-ţi aminte cine eşti! Cât de bătrâni mai trebuie să fim ca să te laşi cu sânii odihnindu-mi fruntea în evidenţa unei promise dimineţi?

Anunțuri