Nu ştiu cum. Un soi de fulger, un desen de lumină pe foaia nopţii. O plajă fără adjectiv (însă cu tine). Şi m-am oprit. Erai suficientă ca să tai marmura timpului. Ca să tai la jumătate acel vechi obicei de a juca viitorul atunci când ne clădeam un trecut. Fiindcă o parte a beznei s-a făcut îmbrăţişare – şi ne-am privit (eu pe noi); singur. Singur de tot. Ca ţărâna, pricepi? Aşa, de tot.

Anunțuri