Ar mai conta să afli dacă am plecat? Ar mai conta frunzele aşternute pe urmă? Cât costă amintirea pe lângă zâmbetul eşuat în centrul unei lumi oprite la dorinţă? În jocul ăsta n-a existat reluare: nu suntem (din păcate) Hidre. Nimic nu se înlocuieşte cu sine – după. Există plaje, corpul tău, buzele mele într-o şoaptă care-l aproxima demult, sub valuri,  mult prea departe ca să-mi lase loc. Ar mai conta să afli ce-a rămas? Linia de chipuri în goană, apele noastre combinate circumstanţial, tertipurile comice, urletele adunate cu puţină fericire – când aveai timp – , secundele care ne zgâriau pielea în rafale, în coada ochiului – atunci când ne credeam nemărginiţi – , în canoane mutilate şi-n zori de vină veselă, trecând, mereu trecând, văzându-ne cum trecem alături de noi şi aprinzându-ne câte o ţigară pentru a ne bucura de spectacol. Ar mai conta? Ar mai conta să afli dacă – unde – am plecat? Mai bine uită-te afară, păstrează restul, ţine-l pentru noi – poate ne-o folosi data viitoare. Cine ştie?

Anunțuri