Cei mai vechi 10 ani de care îşi amintea şi-i petrecuse liniştit, scriindu-şi postumele. A păstrat în jur, de atunci, un iz vag de cerneală. După care, într-o seară, s-a îndrăgostit de o femeie frumoasă, dar inexistentă. Şi-a fisurat un obraz de nefericire. A scris multe jurnale, din felurite vieţi, toate false. Cam din primele zile de vară (nu ştim în ce an), i-au explodat, unul câte unul, degetele de la mâini. A fost arestat în iulie pentru că inelarul său a deranjat un cuplu de la masa de alături, la cafenea. I-au dat însă drumul a doua zi. Mai avea mijlociul de la stânga şi policele drept. Ar fi scris cu dinţii, dacă nu i-ar fi căzut cu toţii într-o dimineaţă. Cu buzele s-a dovedit a fi mai dificil, n-avea control asupra condeiului, dar în acea perioadă a izbutit o riguroasă epopee a lucrurilor pe care le întâlnea prin oraş, demonstrând că fuseseră atinse de paşii ei. În luna octombrie (deja) îi căzuse o palmă, iar antebraţele s-au ros până pe 6 noiembrie. Onorând o invitaţie la cină, şi-a mâncat mazărea băgându-şi gura direct în farfurie, ceea ce i-a conferit aspectul unei găini la ciugulit. În fişa lui medicală este notat că picioarele, de jos până la rotule, s-au dizolvat o lună mai târziu. Acum putea merge fără să lase urme. Se deplasa incognito, cunoscuţii nu-i mai dibuiau traseele. Când i s-au topit umerii, n-a mai simţit nici o povară. Nu-l apăsa nimic, a devenit iresponsabil. Din atare cauză, e greu de stabilit în ce moment a rămas fără coaste, pântec, şolduri şi coapse. Unii afirmă că-l bântuiau presentimente confuze. Nu mai era decât o pereche de genunchi plutind la circa 40 de centimetri de sol. Cam pe la jumătatea lunii Mai, au dispărut şi genunchii. Prin combustie spontană. S-a ridicat un pic de fum. În câteva minute, o pală uşoară de vânt i-a împrăştiat această ultimă dovadă sensibilă a prezenţei. Nu a mai scris nimic, dar nu conta: împărtăşise condiţia ontologică a femeii dorite şi probabil că, astăzi, cele două absenţe încă se mai întrepătrund în atmosfera încărcată a oraşului.

Anunțuri