Scriu doar ca să nu cad. Mă ţin cu dinţii de marginea realităţii. Dedesubt – hăul. Nu ştiu cât, nici cum, fireşte, nu pot să mă uit. M-aş uita vorbind. Însă acum peretele îmi este glas. Într-o zi (ori mai degrabă într-o noapte), voi spune totul cu voce tare. Ce va urma, în afara căderii, e dificil de prevăzut.

Anunțuri