Mă-ndepărtez. Carnea mi-e vreme, ochii tăcere. Se-ntâmplă uneori să mă adun pe lângă o lumină vagă. Mă dor ecouri, însă nu-mi vorbesc. Mă uit. Şi fă-mă, Doamne, hiat şi orgă, fă-mă vid în jurul ei, dărâmă-mă de parcă n-aş fi fost, dar las-o bine fără mine. Să nu mă ştie când dispar, să nu mă ştie când îi oglindesc în otravă pletele negre. Şi, Doamne, rogu-te, fă-mă nimic, s-o văd la fel de unde plec. Lasă-mi un ciob din vocea ei, atât, şi te urmez în noapte.

Anunțuri