Pădurea îngerilor spânzuraţi de timp. Ramuri de aripi atârnânde, arse de ploaie. Un labirint în care s-a pierdut şi frigul morţii. Pe dârele de ceaţă curg mutilate amintiri, alge de piatră, jarul tăcerii. Bucăţi de privire şi linii de sabie în carne de hău. Îţi dai seama că până şi minciunile tale – şi nopţile ucise, cuvintele căzute-n crucea căii, surâsul îngropat în ape de venin – au îmbătrânit aşteptându-şi continuarea?… Sunt frunze goale, cioburi de secundă, faguri de praf. Nu îmi doresc nimic, sperasem libertatea şi briza înteţindu-ţi arcul ţâţelor, demenţa respiraţiei. Măcar să plutim în distrugere. Până la gheaţă, până la flori, la Yggdrasil, până la Mal

Anunțuri