Nu văd. Sau poate nu-i nimic. Sau poate că mi s-a părut. Un fel de voce deghizată în penumbră. În cer. Un lac întors cu faţa la pustiu. N-am înţeles. Mă mai adie chipurile vremii, dar sunetele nu-s de-aici. Nu le-am parcurs. Nu eu. Credeam că îţi prinsesem şoldul, eram doar spectator: în zidurile scenei bocnă se prelingea tăcerea. Şi am crezut în ceaţă, m-am descompus în ape. Aşchii de vid. Penumbre deghizate – în voci. Ori poate că mi s-a părut. Că nu a fost nimic. Nu văd.

Anunțuri