E o poveste. Apar câteva dealuri. Amurgul. Înaintăm (pe cal) vreo două paragrafe şi găsim un nud. Probabil că suntem prin mai. Avem, în curând, luna, puţin frig, însă şi nişte arbori cu frunze uriaşe. Plete şi, eventual, un foc. Apoi un fum. Apoi nimic (până spre dimineaţă). La câţiva paşi – un cadavru. Pe chip a reţinut ceva trist. Acum (parcă) seamănă cu frumoasa adormită alături. În beznă o fi lucit o lamă. Chiar nu contează. Am înţeles cu toţii. Numai că timpul trece mai departe. Şi naiba ştie unde va duce galopul. Cert e că au plecat.

Anunțuri