Pe alb – o dâră de umbră. Un fir de noapte. Ca un diez pe o claviatură. Nu este o comparaţie, încerc doar să pricep. Adică o literă. Un secret în mijlocul foii. Puţină tăcere la mijloc de lumină. Asta e: o eclipsă. Ori o elipsă. “C” face diferenţa, iar “C” nu e decât o “sigma” tristă, lipsă din “eclipsă” ca să dea “elipsă”. Pe vremuri, i se mai spunea chiar littera tristis, litera condamnării, Condemno (contra lui “A”, littera salutaris, Absolvo).  Pe când afară – perfectul negativ, alunecând în frunzele teiului, metaforă deja plictisită. Un pic – la mijlocul tăcerii.

Anunțuri