Ştii bine că am să plec. Şi cum. Aş vrea doar să păstrezi ceva din forma norilor care ne-au tăinuit. Când vezi în cer fisura unui trăsnet, când apele vremii îţi mângâie pletele şi vântul arde liturghii păgâne, respiră-mi vechea nebunie, lasă nisipurile să dezvelească fruntea idolilor maceraţi de promisiuni. Voi fi acolo, sunt mereu, am fost încă dinaintea începutului.

            Nu mai contează (ştii bine că am să plec. Şi de ce). Te rog doar să nu-ţi aduci aminte numele meu de blestem – acela pe care un sărut imemorial ţi l-a rătăcit în artere. Acum rămâi aşa, gheaţă de aur, ac de venin, icoană sfărâmată în labirint ca şoapta. Eu nu mă voi întoarce: te aştept.

Anunțuri