Habar n-ai. Habar nu ai de câte crime şi de cât fals am nevoie ca să te-ascund în pliul gesturilor. De câtă beznă să te-ncapă, să-ţi uit falezele şi goliciunea, tăcerile şi părul negru legându-ne sărutul într-un oblon de şoapte. Ce-ar fi (ce-ai zice?) să mă fure timpul, să-ţi urlu numele aici, cu tot ce s-a topit în el de când mi-ai stat în mijloc de cuvânt? Chiar nu-i destul cât m-am rugat la zei de piatră ca să mă vezi ciobindu-mă în urma ta? Chiar nu-i destul venin în preajmă – atâta cât să nu mai ceară încă o filă de nimic?

            Te crezi o aripă de înger tăcându-ne trecutul. Priveşte însă către ce-a rămas. Te-am spus în rune albe ca evidenţa: doar tu o mai refuzi.

            Ştii bine că un trăsnet are să ne despice-n patru: noi doi şi un blestem.

.

Anunțuri