Şoldurile tale pe care luna curge, albul unui surâs decupat în carnea fluxului, o demodată bătaie din palme (reciteşte asta: “odemodatăbătaiedinodemodatăbătaiedinodemodatăbătaiedin”, aşa, fără să respiri, de trei ori, ca să pricepi), o lume sferică de parcă ţi-ar fi adus înapoi Dumnezeu ţâţele împreună, scânteie de cuţit în plex, atavică promisiune de complicate nisipuri înecate-n cuvinte pe care nu le mai credem nici unul, fiindcă tu eşti încă prea deja, iar eu fiindcă sunt deja prea încă. Dar nu contează, nu-i decât o noapte, aceeaşi altă filă de uitare-ntr-un pahar de plajă cu şoldurile tale pe care luna curge, indiferent cine ai fi – de chiar şi Dumnezeu a gândit că n-ar fi rău să-ţi aducă-napoi ţâţele-mpreună cât să facă lumea ca lumea (rotundă). Şi tot aşa. (/Şi tot aşa. /Şi tot aşa). Etc.

Anunțuri