Gata!, hai!, dezvăluie-te – ca ura!, ca vocile nopţii – negre la fel ca pletele tale şi ca trecutul nostru – şi fă-te că nu ştii nimic, anulează-ne cu tot cu Mare, cu vid, cu erori, îmbucătăţeşte blestemul şi orga neantului care ne-a lipit inutil peste ploaie şi beznă, dincolo de noi! Joacă-ţi o fericire milimetrică, zâmbeşte-ţi ca să te convingi că mai eşti vie! Oricum, la capăt, veninul tău aşteaptă – coagulat într-o minciună cât renunţarea: eu.

Anunțuri