Era un om care avea un pahar de vin roşu. Departe, căldura îndoise amurgul. Era singur şi nu privea. Mi se pare că tăcuseră păsările. Ceva (dar nu acum) se petrecuse. Au mai rămas paharul şi – poate – câteva ore. Nu se vedea pentru ce. Ochii de văzut, oricum, pesemne că negri (fireşte că nu – pentru cine s-a uitat în lumină), se depărtaseră şi lăsaseră în loc însuşi locul, un fir de labirint şi cam atât.

Anunțuri