Atenţie, prietene! Ţi-am văzut cămaşa prin târg. Ai vândut-o, sau erai şi tu în ea? Vezi ce ori pe cine mai vinzi, că poate uiţi (Doamne fereşte!) şi te livrezi la pachet.

               Şi bagă de seamă că umblă vorbe. Ale tale. Să nu-ţi înfigi un dinte ouroboric în partea cealaltă.

            Există voci (există şi arici, însă pe aceia, din păcate, îi doare-n ţeapă de veninul tău) – există voci care afirmă că eşti mult mai puţin complicat decât vrei să pari încolăcindu-te; că, în cele din urmă, rămâi un sul de carne.

            Cică (o fi adevărat?), în ciuda faptului că limba ta este ca un “Y”, nu pronunţi decât “S”. Iar unii te asssssscultă. Fiindcă ştii să aluneci între noi, să-ţi faci gaură pe unde nu s-ar crede.

             A!, ce neatent pot fi! Eram gata să te povăţuiesc: “Trei paşi în spate!”. Care paşi? Tu n-ai picioare. De aceea, când a fost nevoie să ieşi din căcat, n-ai găsit altă soluţie decât a te târî prin el.

            Zâmbeşte! Oricum zâmbeşti. Nu ai cum face altfel. Zâmbetul este singura constantă a prezenţei tale aproximative (şi inevitabile), fisură îndoită la capătul unui soi de umezeală obscenă. De fapt, aici este secretul: o combinaţie de bale curbe cu fandoseală de iatac.

              Desigur, dacă toţi proştii s-ar pune topless, am observa că ai o predilecţie pentru zona descoperită. Acolo creşti.

           Şi mai aveam câte ceva, dar m-a cuprins o altă combinaţie: de scârbă cu veselie. Ce-ar fi să-ţi faci retragerea de urgenţă, ca o erecţie inversă, prietene? Sau şi pe asta ai uitat-o, aşa cum ai uitat cine eşti? Hai sssssictir!

Anunțuri