Era o noapte colorată cum vor poeţii (albastră, neagră, albă, există multe variante). Am băut un ceai (romancierii cu imaginaţie ar fi ales mai degrabă şampania, dar nu sunt argumente serioase nici împotriva cognacului, a unui vin renumit, a cine ştie cărui lichior; va trebui să evităm ţuica sau berea). La un moment dat (care poate fi al unei mărturisiri copleşitoare, al vizionării unei secvenţe dintr-un film, al unei priviri anume, al unei amintiri împărtăşite, al pronunţării unui vers…), pe frunte ţi-a alunecat o şuviţă (pe care unii ar califica-o, facil, drept blondă; creativii ar numi-o roşcată, emoţionanţii modeşti – probabil – şatenă, perverşii căruntă; eu, care vorbesc despre tine, afirm că de nuanţa beznei). Te-am sărutat (conform diferitelor curente: lung, senzual, apăsat, agresiv, timid, profesionist, în joacă, repede).

            A se trata la fel următoarele: vocea ta familiară, aşternutul (în funcţie de anotimp: răcoros, călduros…), gesturile fireşti, curba şoldurilor tale goale prin somn. Apoi: dimineaţa – când îţi pregătesc micul dejun, ceaiul (a nu se confunda cu cel de mai sus), primul zâmbet al noii zile.

            După care totul revine la normal, îmi aduc aminte că sunt mort şi că tu nu ai fost aici, că vei ajunge, că Satan râde în hohote.

            Vrei să fii soţia mea?

            (Cortină cu hârci, muzică violentă).

Anunțuri