Îngheaţă-mă în crucea clipei

            de ieri

            cu noaptea în sfârcul timpului făcut

            sărut

            în piatră. Îngheaţă-mă să nu respir îndepărtându-mă, să nu mai treacă păsări, nici ore peste noi

            aduşi totuna.

            Iartă-mi cuvintele şi pedepseşte-mi ochii – să nu mai rupă lumea-n două când mă ascunzi

            de tine.

            Vorbeşte-mă să tac şi lasă-mă acolo – să te aştept în locul tău. Până la margine.

            (Literă plină, maree – şi dacă totul nu s-ar mai fi scris, poate că ţi-aş fi îmbrăţişat un vers, un gând. Sau poate umbra. Sunt sec de mine: dă-mi valul tău să ţi-l păstrez, val negru, pieptănat pe mijloc, atunci când mă învii).

Anunțuri