Dă-mi puţină linişte să tac. Şi un pic de seară să-mi fie penumbră.

            Sau dă-mi-te să te păstrez în buzunarul timpului.

            Aici am pomi nepricepându-ne cât suntem separaţi. Cu frunzele pe jumătate vii. Nu vii? E o grădină cu noi doi, numai că jumătate încă doarme.

            Sunt singur ca mormântul şi râd în gelatinele uitării. Până la capăt: deocamdată.

Anunțuri