Într-unul dintre ghivecele cu busuioc apăruseră nişte crisalide. Lucru ciudat (s-a  gândit) pentru luna septembrie. Atunci a zbârnâit anemica sonerie. Vecini? Probabil, fiindcă trecuse ora de publicitate. Pe vizor n-a distins mai nimic. A deschis. Era un domn cărunt. Avea sacou şi un bol cu doi fluturi galbeni. Zâmbea. Fără cuvinte, l-a poftit pe scară. Nu s-a dus. Voia să închidă uşa, dar a văzut un chip adolescentin privindu-l mai de jos, de după colţ. Era o fată. Avea o bubă cât un pepene putrezit în mijlocul frunţii, de parcă erau două capete. Râdea. I-a cerut un covrig. A observat balele care îi umpleau bărbia. Din spatele fetei au apărut un câine cu labele din faţă amputate şi o pisică fără ochi. Tipul cărut îi zâmbea în continuare, întinzându-i fluturii. A luat unul şi l-a sfărâmat cu degetele. Nu avea unghii. Pisica vomita fragmentele unui şobolan, picioare cu blană, dinţi. A trântit uşa. Intimitatea holului de la intrare l-a convins că totul era în perfectă regulă. A mers în baie; apa rece o să-l aducă înapoi în lume. Când a ridicat privirea în oglindă, a înţeles. (Nu mai conta).

Anunțuri