Dacă aveam o singură lume, cădeam în ea. Dacă aveam o singură soluţie, nu mi-aş mai fi înţeles problemele. Dacă aveam un singur vid, m-aş fi considerat împlinit. Am, uneori, o noapte. Nici lume, nici soluţie, nici vid. Pentru că totul se multiplică – deci n-am cine ştie ce.

            Ori… totuşi…

            Am, uneori, câte o stradă care se desface în amintirea unor cuvinte (mincinoase, fireşte), în umbra unor gesturi abia dacă înfăptuite.

            Am nimerit pe una. Şi – în afară de noi – care nu eram acolo – nu mai era nimic.

            Spune şi tu…

            Acum, dacă aveam o singură şansă, eram pierdut.

Anunțuri