Cine dintre noi s-a schimbat, prietene? Chiar te-aş fi putut crede până la capăt? Zâmbetul tău ca o fisură de reptilă domina lumea? Aveai o voce: de fapt, n-ai fost nimic. Păreai un luptător, n-ai fost mai mult decât o altă eroare. Păreai un martir: nu te lovise decât progeria! N-am cum să-ţi mai gândesc vecinătatea şi ipocriziile. Da, mergi, argumentează contrariul în cocina ta adoptivă. Sincer – îmi pare foarte rău. Voi sta pe margine, trist, urmărindu-ţi prăbuşirea în mlaştinile victoriilor imaginare. Te-aş fi preţuit şi mai departe, însă te-ai socotit prea viu pentru cât erai de manufacturat. Nu te preface uluit, vierme de bidon! Aici nu e literatură! Ştii bine cine eşti, hai să nu ne mai jucăm de-a metaforele! Ştii bine care ţi-a fost încheierea din regnul ăsta! Ştii bine că nu există două. Te rog, dispari singur, înmormântează-te cu pompă, cu steag şi cu fanfară, dar ia-ţi minciunile şi nu mai scoate râtul de acolo.

Anunțuri