Îmi doream să adaug o serie de cuvinte aproape de neîndurat. Am privit zidul ore în şir, până au răsărit nişte crini de acolo. (Nu prea suport mirosul crinilor, chiar dacă ai fost cândva îmbrăcată aproape complet în ei; fireşte că nu mai ştii când). Am încercat să iubesc impostorii, uzurpatorii, javrele. Ne-am îmbătat de câteva ori laolaltă şi au început să mă usture ochii de vederea mâinilor care te atinseseră. Nu sunt un criminal: am avut chiar delicateţea de a-i abandona lăsându-le impresia că ei m-au abandonat pe mine. Mai sigur decât sângele şi horcăielile agonice, în mijlocul mulţimii. Nici laş nu sunt: am tăiat un imbecil oarecare, de ciudă. M-am îndepărtat uşor. Am auzit, în urmă, o femeie plângând. Nu i-am recunoscut vocea, dar numele pe care îl tot repeta îmi era clar ca un foc de armă. Şi noaptea mă aştepta înainte, pe străzile goale.

Anunțuri