Oraşul: un covor aşternut peste altceva. Un relief anodin, supus vocilor zilnice. Mai jos, o colcăială de viscere. Dansăm a nimic. Eu – nemişcat în faţa paharului. Tu – îmbrăţişată a lipsă. Dar nu mă tem: voi deşira Universul (cu vorbe cu tot!) pentru a nu pleca fără nimicul mincinos al vocii tale. Atât am ştiut. Restul sunt ceilalţi.

Anunțuri