Mai întâi, era nevoie de un blog, de pagini pe site-uri de socializare. “Să nu ucizi”. Pe cine? Când? Cum? De ce? Proiectul ar fi trebuit să fie supus dezbaterii. Să ia like-uri. După care: să meargă prin cârciumi nişte fete cu tricouri imprimate şi fuste până la cur, să dea brichete şi ursuleţi de prins la chei. Să le pozeze cineva şi să ataşeze dosarului fotografiile.

            Apoi – campanie de sensibilizare a opiniei publice. Imagini (blurate) cu morţi – de preferinţă aparţinând categoriilor sociale defavorizate, discriminate sau/şi persecutate. Afişe, bannere, flyere, stickere. Eventual, a se căuta rime uşor de reţinut, ca “Vrem să te prinzi / Să nu ucizi” ori alte cretinisme asemănătoare. În caz de sponsor, vă recomandăm să anunţaţi un bonus, un concurs ori o tombolă (“Să nu ucizi de vrei / Un premiu ai să iei”, cuvântul “premiu” putând fi înlocuit, după specificul activităţii finanţatorului, cu o marcă de autoturism, o canapea cu mânuţe pentru masaj, un căcat sau două seturi de furculiţe care aleargă singure după măslină).

            În fine, aşteptaţi câteva milenii să apară Uniunea Europeană şi aplicaţi pentru fonduri. (Nu cumva să candidaţi ori să depuneţi o cerere!, aplicaţi!). Dacă aveţi succes, zugrăviţi continentul în roz, aderaţi la NATO, vindeţi bombardierele, cumpăraţi Amazonia, transformaţi-o în buletine de vot şi organizaţi un referendum la scară mondială. Vă trebuie 51% (pardon: 50%+1) pentru a implementa porunca lui Dumnezeu! Aşa se face treaba, domnule Moise!

Anunțuri