Arată-mă orb în lumină. Ia-mi graiul ca să urlu. Vid inodor şi insipid acum, de mâine vreau anestezia coapsei tale, mă vreau venin din sfârcuri de ochi privindu-mă să cadă lumi din cer. Mână pe lamă, gând pe moarte – să nu ne întâlnim, să nu ne lingă vremea timpul, să nu ne mai înceţoşeze vorba.

            De ce? De ce sunt o fisură, de ce ne-am prăbuşit în realitate şi mi-ai redus la tine până şi tăcerea? Ce nu-ţi mai ajungea? Imaginează-mă că-ţi bântui şi absenţele, că-ţi bat şi vântul pe sub toamnă, că te sărut pe 30 de arginţi.

             Te voi dori şi răstignită peste coame de cai. Mi-ai luat şi respiraţia şi vei scăpa de mine tot ca de respiraţie.

Anunțuri