În piaţă, o bătrână mi-a oferit un fel de legumă escheriană. Uimit, am întrebat ce origine are acea plantă. Ca să mă lămurească, mi-a arătat, la dreapta, o ladă mare, aşezată pe tarabă. Înăuntru se găsea o colină miniaturală. Pe colină erau tufe ca de jucărie. Am cerut voie să gust. N-aş putea spune cu ce semănau. Mi-a dezvăluit că are mai multe sortimente. A chemat pe cineva la telefon şi, numaidecât, s-a prezentat o femeie în pantaloni de trening şi bluză gri. Nu părea să fi adus nimic, dar mi-a şoptit că trebuie să danseze ca să obţină acel produs rar în ţara noastră. S-a urcat pe un scaun şi a început să-şi unduiască şoldurile. Am întors atunci capul şi am văzut că bătrâna era identică. În sensul că nu erau două, ci una singură, dansând pe scaun şi totodată privindu-mă din altă parte cu speranţa că voi cumpăra ceva. Iar femeia mai tânără şi-a dat jos bluza gri. Cealaltă era tot ea, dar nu s-a dezbrăcat. Mi-a zis că, dacă aş fi dovedit responsabilitatea de a ucide la vreme, acum n-aş mai fi cerut să mi se lămurească nimic. N-am înţeles. Versiunea cocoţată şi dezgolită căzuse în genunchi. Am plătit şi am luat câteva roşii, ca să nu plec pur şi simplu. Era târziu. Prea târziu.

Anunțuri