Ţii minte Marea? M-am dus, am luat o pânză oarecare din absenţa ta şi ţi-am aproximat nisipul. M-am zgribulit în pat, sub timp. Ţii minte iarba de la geam (pe care n-ai văzut-o – fiindcă era tu însăţi şi nu puteaţi fi laolaltă)? Mă crezi că înflorise de când taci? Mă crezi că, de acolo, am strâns în braţe toate caniculele noastre în aşteptarea unui Dumnezeu în formă de Beethoven, să te audă numai dinlăuntru?… Ţii minte vorbele pe chip atunci când nu ştiam ce să mai spun? De jos, de sub clepsidrele bolnave, încă te mai respir, chiar dacă azi a nins pe iarbă, chiar dacă tremur şi chiar dacă doar un pian – chiar dacă rar – mă mai ascultă.

Anunțuri