Îţi aduci aminte viitorul? Aş vrea să fiu banal cum promiteam, eventual să râzi. Mâna pe umăr pentru când urma să mă mai crezi din ochi. Îţi aduci aminte cum alergam pe nisip ca în filmele proaste? Îţi aduci aminte cum era să fim când încă funcţionau metafore stupide ca soarele care (totuşi) mai răsărea de parcă nici nu ne-am fi sărutat în minte ca nişte matematicieni cu o problemă? De unde, pentru ce, de unde valul ăsta care mi-aş dori să fie doar un motiv pueril dintr-un poem ratat? Şi pentru ce zâmbeşti aşa?… De ce nu îmi răspunzi?… Ce s-a-ntâmplat, cine a fost aici, te rog, nu mai zâmbi, nu sta, coboară-ţi pleoapele, încă te mai iubesc, nu-i aşa că le-o vei spune, că nu mă laşi, că nu sunt eu, că ne plimbăm acum la braţ, că astea nu sunt braţele mele, nu mă loviţi, ea nici măcar nu e aici, trezeşte-te sau cel puţin trezeşte-mă, Doamne!

Anunțuri