Lângă nimic.

E bine că ai treabă. Fiindcă moartea e numai o secreţie. Dar nu-i chema pe toţi: ne înfrăţim noi – dincolo.

Mi-e greu să cred că înţelegi: ai treabă, iar moartea – zic – e numai în culise (ai învăţat-o).

Acum, atinge-te lângă nimic: prefă-te şi ucide. Căci nu contează consecinţele. Tu ai descoperit momentul fără clipă. Citeşti cu zâmbetul acru pe ochii ăia mascaţi în verde: prea multe adjective, iubito. Mă supraestimezi! Dă-le cuvintele astea imbecililor tăi să le disece.

N-aş fi crezut (îmi era greu) că erai proastă. Aprinde naibii lumânarea, că te sufoci!

Anunțuri