Şi au trecut mai bine de 10 ani. În camera mea, încă se aude acelaşi pasaj din Beethoven. Aproape că m-ai uitat. Numai când ieşi cu foştii mei prieteni ţi se întâmplă un gând. Uneori. La mine – continuă. Aceleaşi clape, acelaşi tempo. Eşti la fel de frumoasă. Pereţii au albit de muzică. Mai trece câte cineva (tu nu), mai şterge praful, mai ascultă.

         Ce mă interesa unde îmi lasă trupul? Doar Beethoven conta, mereu, în camera în care te-am chemat, cândva, tăcut.

Anunțuri