Asigurându-se că bunica nu-l aude, şi-a pus alături câinele verde cu nasturi şi a privit în acea cupă găsită afară, sub un tei.

            A fost o seară cu prietenii, pe nişte bănci. Multe ore ale după-amiezii, de unul singur, ascultând muzică ori poate scriind pe ascuns. A mai fost o mare durere de dinţi. Paradoxal, era în cupă nu pentru sine, ci datorită lecturii simultane a unei cărţi. Paradoxal, nu a găsit nimic din cele pentru care muncise cu adevărat: nimic din ce publicase vreodată, nimic din călătorii, nici măcar un orgasm, nici o laudă. Paradoxal, era un sărut (ascuns de ploaie sub o streaşină). Paradoxal, era vocea, dar nu şi chipul femeii. În rest – o beţie, Luna văzută prin apă, noaptea, la Mare, câteva spaime, cerga prinsă de zid lângă pat ca să nu simtă frigul, o serie de imbecili pe care şi-a dorit încă o dată să-i fi ucis, un morman de reviste cu benzi desenate, umbrela oferită cândva de o colegă în faţa porţii pe o furtună iminentă, unul sau două spectacole de teatru, câteva senzaţii de netranspus în cuvinte (printre care un miros metalic dintr-un lift, un condiment, aroma unui fruct neamintit), felul în care se vedea biblioteca din sufrageria părinţilor atunci când îşi pregătea referatele studenţiei, un tren şi câteva zâmbete.

            Obosit, a lăsat cupa. Şi-a luat ochelarii. S-a întins liniştit şi puţin mirat. La urma urmei, ce mare lucru se întâmplase? Nepoţii l-au găsit mai târziu. Părea încă senin şi nu lăsase nici o vorbă.

Anunțuri