Ieri, dinspre Vest, a pătruns în ţară un nor de praf compus din rămăşiţele pământeşti ale celor care au trăit cândva pe aceste meleaguri. A plouat fin cu particule din străbunicii mei, din toate javrele care au devenit “bieţi” doar fiindcă au dispărut, însă şi din copiii care n-au înţeles nici măcar de ce veniseră, darămite pentru ce au plecat. Mi-au curs în balcon ficaţi, profesori, târfe înjunghiate şi veri necunoscuţi, genunchiul pudră al unui şofer, doamne şi tumori. Am închis geamurile ca să nu-mi strice parchetul. Veneau puhoaie de nedistins, călcâie de amante şi ţâţe de bătrâne, ca nişte bale agăţate aproximativ la piept, gâţi de vecine, unghii de îngeri. Am urlat şi am văzut că sunetul mi se făcea pulbere şi cădea peste oraş, peste iubite şi peste foaia pe care încercam să urlu.

Anunțuri