Peretele afumat, cu poze ori afişe. O chelneriţă amabilă, o scrumieră plină, un whisky bun şi alte substantive cu adjectiv prompt. Să ne imaginăm, de fapt, o seară lungă, prieteni şi destulă gălăgie (adjectiv: plăcută). Se vorbea despre ceva între anatomie, Guvern, logică, sport şi religie: ca de obicei: despre nimic. La 10 paşi, observasem o talie strânsă de cureaua neagră. Şi nişte coapse ferme, desigur. Un imbecil mi se adresa foarte persuasiv alături: genul optim: cât să pari că te preocupă în vreme ce te preocupă alte lucruri. Încă un substantiv: o balustradă. Lângă bar. Care masca proprietara curelei. Puţin mai aproape, o masă mică. La masă – un chip surâzător. Ochii senini, fruntea înaltă, sprâcenele un pic ridicate. Ochii senini, fruntea înaltă, sprâncele un pic ridicate. Ochii senini, fruntea înaltă, sprâncenele un… Şi balustrada care masca. Şi era o seară plăcută. Cu adjective. Ochii senini, acea frunte înaltă, sprâncenele un pic ridicate, imbecilul amabil, scrumiera. Senini. La masă. Un chip surâzător, ochii înalţi, prieteni, o demenţă: era fix, balustrada prin talie, nici măcar un pic de sânge, doar ochii senini, cu peretele afumat şi poze moarte, afişe îngheţate, conglomeratul acela de adjective. Icoanele scurgându-se pe colţurile încăperii, ale buzelor, cadavrele calcinate, golul câmpiei, noaptea. Nu era nimeni, o tufă scheletică.

Anunțuri