Somnul şi câteva lecturi au schimbat soluţia în problemă. S-a trezit la fel, privind copacul din faţa balconului – pe un cer anost, plăcut. Ea, însă, din brunetă, se făcuse mai curând şatenă. Avea o altă voce, îl observau aceiaşi ochi. A fumat o ţigară, după care s-a îmbrăcat şi a ratat ocazia de a nu pune Händel. A continuat să încifreze (inutil, poate) metaforele de ieri. Avea să rămână acasă. Oricum, ştia că eram eu. Händel a mers până la capăt, amabil şi ineficient. Amândoi am deplâns – ipocriţi – atare confuzie. Nu era decât încă o lume în care tu nu erai tu.

Anunțuri