A fost frumos. Putuse coborî, alerga, sta şi de veghe peste noapte. Uneori, îşi luase copilul în braţe. Alteori, se bucurase de vreo dimineaţă. Iubise câteva năluci. Una – brunetă ca Infernul. Şi un copac. Totul se adunase în acea poză transparentă. Omul în alb scria ceva. Dar nu contează timpul. Doi necunoscuţi îl duceau în sală. Va exista şi o trezire, desigur. Nu foarte lungă, dar jurămintele se cer ţinute. Pe curând. Foarte curând.

Anunțuri