Tu crezi (nu: mă acuzi, de fapt) că-mi beau timpul de neputinţă. Aşa e – dar de o alta. Mă ştii, dar mă omiţi ca vietate. Îmi explici respiraţia, dar îmi anulezi aerul. Sunt în genunchi, dar mă declami cefalopod. Sunt apă şi îmi arzi până şi roua. Nu sunt nimic, dar asta-ţi place. Mă-mbăt de tine, inutil ca o speranţă şi uluit ca o vorbă (tăcută). Vreunul mult mai conectat la realităţile momentului ar fi zis că eşti extravirgină ca uleiul de măsline pe care îl pun curvele în salate ca să-şi păstreze firma suplă. În rest, nu-ţi face griji, te iubesc.

Anunțuri